TEORIA CONCURENTEI (Aspecte selective)

TEORIA CONCURENTEI (Aspecte selective)
1. Teorii privind concurenta
Concurenta – considerata ca fiind unul din elementele fundamentale ale economiei de piata, conceptul privind concurenta a aparut si s-a dezvoltat inca la inceputurile economiei politice ca stiinta. Adam Smith in lucrarea sa ,, Avutia natiunilor, cercetare asupra naturii si cauzelor ei “ a pus temelia conceptului de concurenta. El a formulat celebra ,,teorie a mainii invizibile“, prin care afirma ca din ciocnirea intereselor particulare egoiste ale indivizilor rezulta un echilibru de ansamblu al economiei de piata, care face posibila functionarea ei eficienta si armonioasa, capabila sa asigure nu numai castigul si prosperitatea agentilor individuali, ci chiar si binele/interesul general. Potrivit teoriei lui A. Smith, doar libertatea de concurenta este o garantie a progresului, prin cele doua functii principale pe care le indeplineste :
” alocarea optimala a resurselor in progresul utilizarii factorilor de productie si
anularea supraprofiturilor. Gratie pionieratului intreprins de catre A. Smith, si a dezvoltarii acesteia de catre urmasii lui, teoria privind concurenta devine unul din conceptele centrale ale ortodoxiei economice, studii asupra concurentei fiind prezente la neoclasicii L. Walras, A. Cournot, Bertrand, V. Pareto, Edgeworth, A. Marshall. Unul din cele mai mari merite ale marginalistilor este elaborarea conceptului de concurenta pura si perfecta.1 Acest concept a fost elaborat de reprezentantul scolii matematice de la Lausanne, L. Walras. Modelul lui a permis analiza ,, in stare pura “a mecanismului formarii preturilor in conditii de libera concurenta.Conform lui, piata perfecta indeplineste simultan 5 conditii :
” atomicitatea participantilor (prezenta unui numar foarte mare de vanzatori si
cumparatori ) ;
” omogenitatea produselor (produsele vandute pe aceste piete sunt absolut identice dupa calitate si aspect exterior, astfel incat consumatorului sa ii fie indiferent de la ce vanzator sa isi procure bunul) ;
” fluiditatea pietei (intrarea libera pe piata a noilor producatori) ;
” mobilitatea perfecta a factorilor de productie ( trecerea lor libera dintr-o ramura
in alta) ;
” transparenta pietei (presupune circulatia libera a informatiei pe piata privind
totalitatea conditiilor de vanzare a produselor (informatii privind calitatea, cantitatea, pret, etc).
In prezent se poate constata ca, aproape nici una din conditiile enumerate mai sus nu mai sunt respectate si o piata care ar intruni toate cele cinci principii nu exista in realitate.Insa, modelul concurentei pure si perfecte trebuie luat drept axioma a carei proprietati nu trebuiesc demonstrate, nici aprobate de realitate.Acest model de concurenta nu poate fi o reprezentare a realitatii, dar poate exista in calitate de principiu pentru insa in prezent, el ne poate servi drept baza teoretica pentru explicatii empirice ale structurilor de piata moderna.
Economistul francez A. A. Cournot a pus bazele teoriei care explica formarea cantitatilor si preturilor in situatii de piata de monopol si oligopol.
A. Cournot a cercetat modele reale de piata, care s-au dovedit a fi foarte diferite de modelul propus, mai tarziu, de L. Walras. In acest scop, el simula diferite situatii, in care vanzatorii, alegand cantitatea pe care o doresc sa o vanda, puteau sa influenteze marimea beneficiului propriu, dar si cel al concurentilor sai. Neoclasicul francez Bertrand a criticat abordarea lui A. A. Cournot si a propus studierea concurentei nu prin cantitati ci prin preturi.
In aceeasi perioada de timp, economistul englez Edgeworth propunea un model de schimb care solutiona teoretic problema monopolului bilateral, cand doi agenti negociaza impreuna trocul bunurilor pe care le detin inainte de schimb.
Incepand cu anii ’20 ai secolului XX, influentati de procesele contradictorii ce se petreceau in economie, economistii au revenit la ideea centrala ca piata trebuie conceputa prin prisma concurentei pure si perfecte.
Ultimul neoclasic, economistul englez A. Marshall, cu modelul sau de echilibru economic partial, pune inceputul studierii situatiilor concrete de concurenta, introducand si definind pentru prima data notiunea de economii de scara.
Astfel, se constata ca piata nu este simplu teren de intalnire neformala a indivizilor anonimi, care nu poseda nici o putere de influentare a structurilor de schimb, specifice pietei cu concurenta pura si perfecta.
Toti au insistat asupra importantei exercitari principiului libertatii de concurenta, ca o conditie fundamentala a unei economii de piata viabile.Ei afirmau ca doar prin concurenta se realizeaza mecanismul de piata si o interventie a statului asupra corectarii anumitor devieri de la modelul concurentei pure ar putea afecta procesele economice.
J. M. Keynes, fondatorul doctrinei dirijiste, a criticat tezele ortodoze privind
autoreglarea pietei si a contestat, in acest sens, virtutile liberei concurente si a liberului schimb.Dar el nu a negat in totalmente importanta mecanismului liberei concurente, insistand asupra necesitatii interventiei statului in corectarea abaterilor(concentrarea intreprinderilor, monopolizarea industriilor, abuzul de pozitie dominanta, dictarea preturilor, etc.) prin diverse parghii economice (masa monetara, rata dobanzii, cheltuieli publice etc.).
J. Robinson si E. H. Chamberlin au studiat una din formele concurentei
imperfecte, concurenta monopolistica. Studiile lor concluzionau ca prezenta unui numar sporit de ofertanti nu este insotita automat de un echilibru al pietei concurentiale. Ei sustin ca, prin diferentierea produselor (cauzate de prezenta publicitatii si a economiilor determinarea preturilor, iar coordonarea oligopolista le permite evitarea concurentei excesive si le asigura profituri maximale.
Economistul austriac J. A. Schumpeter isi orienteaza studiile, la fel, asupra
concurentei monopoliste, analizand cu minutiozitate actorii pietei si profiturile realizate de ei.El insista asupra rolului statului in reglementarea pietelor cu concurenta monopolista.Meritul cel mai mare a lui J. A. Schumpeter il constituie conceptul sau asupra naturii concurentei.
Concurenta, dupa A. Schumpeter, este motorul procesului de distrugere creativa si, in consecinta, a progresului economic. El considera capitalismul,
prin natura sa, un sistem care isi schimba radical din interior structura economica, distrugand continuu elementele sale invechite si creand altele noi.
In conditiile economiei contemporane, se poate considera conceptul lui
Schumpeter privind rolul concurentei, deosebit de valoros, deoarece tendintele de ultima ora arata influenta decisiva a concurentei asupra implementarii noilor tehnologii, knowhow, inventiilor, inovatiilor s.a.
Laureatul Premiului Nobel, celebrul neoliberal de origine austriaca, F. Von
Hayek, abordeaza si el concurenta, dar incepe prin negarea conceptului de concurenta pura si perfecta.Unul din argumente este acela, ca agentii economici de pe o piata nu poseda informatia in aceeasi masura, iar comportamentul lor este dictat anume de cunostintele intreprinzatorilor, adica o informatie. F.von Hayek considera concurenta un proces dinamic comportamental, cu radacini in perceptia subiectiva a participantilor asupra realitatii subiective.
2. Trasaturile concurentei contemporane
Este relevanta delimitarea catorva trasaturi caracteristice ale concurentei
contemporane care vor descrie conditiile in care au aparut aceste teorii.
Particularitatile concurentei in conditiile economiei contemporane :
” Concurenta contemporana este > mai activa <.
Caracteristica principala a concurentei contemporane consta in caracterul sau
activ determinat de actiunile firmelor, permise in economia moderna, rezultand aplicarea diferitelor strategii de atac-aparare, aplicarea negocierilor, ca manifestare a diferitelor actiuni de conflict sau colaborare.
Obiectivul acestei rivalitati devine cucerirea puterii,prin creare de inegalitati.
Aceste inegalitati, inerente concurentei moderne, se manifesta in urmatoarele trei
trasaturi : inegalitati de bunuri (concurenta prin calitate), inegalitatea subiectilor
(concurenta prin marimea firmei), inegalitati in conditiile de access (concurenta prin bariere de intrare in ramura).
” Predomina concurenta prin calitate (produs ).
Astfel, se poate afirma ca etapei actuale de dezvoltare economica ii este caracteristica , preponderent, concurenta prin calitate sau produs ( ,, quality
competition ‘’) decat concurenta prin pret (,, price competition’’).
Schema concurentiala moderna functioneaza dupa modalitati mult mai
complexe decat modelul clasic, chiar daca razboiul preturilor si transferul clientei fondate pe avantajele de pret mai exista.Cu toate acestea, tendinta actuala este castigarea confruntarii nu prin pret, ci prin calitate si diversitate a bunurilor, obtinute ca rezultat al implementarii inovatiilor.
Aceasta strategi, care implica deplasari constante a capitalurilor dintr-un sector in
altul, ia amploare, instigata de aplicarea tot mai larga a publicitatii, a realizarilor din domeniul cercetarii.
Prin urmare, se constata, ca in aceasta lupta de urmarire a concurentilor si depasirii unuia de altul, se declanseaza un fel de ,, spirala concurentiala ‘’.Acesta se manifesta printr-o serie de :
1. imbunatatiri a bunurilor si serviciilor produse, capabile sa satisfaca o gama mai
larga si mai sofisticata a necesitatilor ;
2. propunerea unui asortiment mai larg, nu a produselor identice, ci a unor produse diferentiate (eterogene) si noi si prin aceasta, cresterea continua a dimensiunilor pietelor.
Prin urmare, in mare parte, prin diversitatea calitativa a marfurilor se realizeaza cresterea cantitativa de produse vandute si respectiv cresterea segmentului de piata detinut.
” Predomina concurenta oligopolista.
O alta caracteristica a concurentei contemporane, in opinia noastra,
este ca, concurenta se desfasoara mai degraba intre un numar restrans de firme de dimensiuni inegale decat intre mai multe intreprinderi de dimensiuni mici.
Aceasta tendinta este dictata de noile conditii in care se desfasoara lupta de
concurenta – in lupta lor de existenta intreprinderile, pe langa faptul ca sunt nevoite sa sporeasca calitatea bunurilor, trebuie sa mentina dimensiunile optime, cu scopul de a minimiza costurile de productie, obtinute pe baza cresterii dimensiunilor intreprinderilor si micsorarea numarului lor pe piata, adica crearea pietelor oligopoliste.
” Concurenta contemporana creeeza bariere la intrare in ramura.
Pentru a limita numarul de concurenti potentiali, strategiile contemporane ale
firmelor au ca scop final crearea barierelor la intrare in ramura.Efectele acestei tendinte sau accentuat si mai mult in conditiile globalizarii si regionalizarii vietii
economice.Instrumente de limitare si de lupta impotriva acestor tendinte se regasesc in legislatii privind protectia concurentei a statelor si in legislatia internationala care, in prezent, este in faza de elaborare.
” Concurenta contemporana devine interactiva
Prin avansarea progresului tehnico-stiintific, organizarea proceselor economice sa diversificat foarte mult, luand forme diverse.Un impact puternic asupra acestor procese a avut intentia INTERNET-ului.Acesta a conditionat crearea unei adevarate ,,Economii Noi”, aspectele, trasaturile caracteristice, influentele careia au inceput a fi studiate de curand.
J. M. Chevalier, defineste ,,Noua Economie” ca un nou mod de organizare a
procesului de productie si a schimburilor care folosesc sistematic posibilitatile oferite de INTERNET si tehnologiile asociate.In functie de aceasta definitie,opozitia, frecvent utilizata, intre Noua Economie (cea a ,, Clic-ului”) si vechea economie (cea a ,,caramizii si cimentului”) nu mai este valabila, deoarece este supus transformarilor ansamblul organizarii economiei, supus influetei INTERNET-ului si a noilor tehnologii.
Teoriile contemporane privind concurenta
In a doua jumatate a secolului XX, datorita schimbarilor ce au loc in mediul
concurential national si international, dezbaterile privind concurenta iau amploare.Astfel, in aceasta perioada, polemicele privind concurenta s-au axat, cu precadere, asupra a doua aspecte: atitudinii diferitor economisti fata de puterea economica a firmelor, adica posibilitatea influentei lor asupra pietei (altor agenti economici, formarii pretului, mobilitatii factorilor, etc.) si <gradului de interventie a statului in procesul exercitarii libertatii de concurenta prin politica din domeniul concurentei>.
Analizand ideile si teoriile privitor la cele doua aspecte, am ajuns la concluzia ca s-au format doua curente cu principii diametral opuse.
O parte dintre economistii contemporani manifesta o atitudine critica fata de
puterea economica detinuta de firmele mari si subliniaza rolul activ al agentilor
economici care, in loc sa accepte un ansamblu de conditii prestabilite, le mdifica in favoarea lor.Acesti economisti recunosc ca intreprinderile detin puterea de a exploata imperfectiunile pietelor si de a diminua – si chiar a suspenda – jocul concurential in favoarea lor si in detrimentul concurentilor actuali sau potentiali2.
Unul dintre cei mai cunoscuti economisti care impartasea aceste idei a fost J. S. Bain, reprezentant al ,, curentului structuralist” al ,,Scolii economice de la Havard”.J.S. Bain a elaborat ,, teoria barierelor la intrare “ in cadrul careia explica absenta intrarilor de noi firme pe pietele in care preturile sunt mai mari decat costurile medii de productie (in mod normal aceasta ar trebui sa provoace intrari in ramura a noi firme din cauza posibilitatilor de castig evidente – pret de vanzare > cost mediu de productie). El a presupus ca firmele care doresc sa intre pe piata sunt in pozitie dezavantajoasa fata de cele care sunt stabilite deja pe piata, deoarece cele din urma dispun de avantaje in costurile absolute, de economii de scara sau avantaje survenite din diferentierea gamei de produse.Aceste dezavantaje, in opinia lui Bain, reprezinta importante bariere la intrare in ramura.El identifica patru tipuri de bariere la intrare:
1. avantaje absolute detinute de intreprinderile deja existente pe piata,
2. diferentierea produselor;
3. economiile de scara si
4. excluziunile legale, acestea impiedicand mobilitatea intreprinderilor.
Abordarea lui J.S. Bain, care a avut o influenta marcanta asupra
politicii concurentiale a Statelor Unite ale Americii in anii ’60-’70, precum si asupra unui numar mare de economisti ai ,,Scolii de la Havard”, sugereaza ideea ca, concentrarea industriala (cresterea dimensiunilor intreprinderii) antreneaza unele forme de comportament (exercitarea puterii pe piata, folosirea unor actici de concurenta neloiala etc), care, la randul lor, afecteaza performantele economice.Astfel, devine necesara interventia politicii concurentiale in sensul pastrarii structurilor concurentiale atunci cand se atinge un anumit nivel de concentrare.
Alti economisti, care au criticat vehement tendinta firmelor de a-si impune
propriul joc pe piata prin diferite metode (legale sau mai putin legale), au fost
institutionalistii F.Rerroux si J. Lhomme, reprezentanti ai scolii sociologice franceze.Ei au studiat puterea economica si asimetria dintre firmele dominante si concurentele lor.Acesti doi autori isi propun introducerea fenomenelor de putere si asimetrie in relatiile industriale.Ei sunt de parere ca, adesea, unii agentii economici, recurgand la diferite forme de concentrari si asocieri, creeaza asimetrii in interiorul pietelor, astfel creandu-se ,, efectul de dominatie”. Din cele expuse mai sus, rezulta ca, conceptul de concurenta a deviat de ,, absolutul concurential” care coincide cu situatia de piata caracterizata de prezenta unui numar mare de ofertanti independenti (conditia de atomicitate). In acest context conceptul de piata concurentiala a fost inlocuit cu conceptul de piata
contestabila.Acest concept a fost elaborat, pentru prima data, de economistul american, reprezentat al Scolii de la Chicago, W. Baumol, conform caruia, piata contestabila este piata care verifica urmatoarele doua conditii:
” conditia lui Stigler (1982), conform careia absenta barierelor la intrare este
determinata de similaritatea conditiilor de costuri pentru firmele deja stabilite dar si pentru concurentii potentiali;
” situatia in care concurentii potentiali au posibilitatea de a intra si de a iesi
de pe piata fara costuri irecuperabile.
Prin urmare, piata contestabila este o piata concurentiala care ,,absoarbe” monopolul.Prin elaborarea conceptului de piata contestabila, intr-un fel, s-a dorit schimbarea atitudinii negative fata de monopoluri.Prin urmare, s-a convenit ca existenta monopolurilor pe diferite piete nu este neaparat un fenomen negativ, cu conditia ca aceste monopoluri nu ridica bariere de intrare in ramura pentru a-si mentine in mod artificial pozitia de monopol.In acelasi timp, procesul concurentialeste evaluat in functie de rolul concurentei potentiale, analiza structurilor pietei cadand locul studierii posibilitatilor de intrare si iesire.Concentrarea industriala, adica absenta concurentei, nu este incompatibila cu contestabilitatea pietelor;este suficient de a determina daca concurenta este posibila, dar nu ca ea exista din cauza posibilitatii de intrare a unui concurent, care are un efect disciplinar asupra intreprinderilor dominante, care vor fi obligate sa fixeze preturi ce coincid cu costurile marginale de productie pentru a evita
intrarea in ramura a concurentilor potentiali.Optimul economic pe pietele cu concurenta pura si perfecta este, deci, generalizat la ansamblul situatiilor concrete de piata.
In anii ’90, totusi, se remarca o oarecare schimbare de directie, nelinistea publica orientandu-se in favoarea revitalizarii legislatiei antitrust.De fapt, politica ,, laisser faire’’-ului a anilor ’80 si abordarea structuralista a anilor ’60 constituie doua pozitii extreme, incepand cu care teoreticienii si practicienii cauta sa elaboreze o abordare mai nuantata, mai pragmatica a structurilor pietelor, reflectata prin evaluarea de la caz la caz a conditiilor concurentiale.

3.Forme de manifestare ale concurentei
De regula, concurenta se manifesta prin prisma a trei componente: functii, tipologie si mecanism.Aceste trei componente au evaluat in functie de timp si de alti factori.Factorii determinanti ai economiei contemporane, care au generat schimbari la nivelul concurentei, sunt globalizarea si regionalizarea vietii economice.
Importanta concurentei se exprima prin functiile pe care aceasta le indeplineste in cadrul realizarii reporturilor de piata.In dependenta de evolutia acestor relatii, concurenta si-a extins influenta asupra mai multor elemente componente ale economiei de piata.
Functiile concurentei nu raman invariabile si la fiecare treapta de dezvoltare a economiei, ating noi scopuri.Functiile clasice ale concurentei, caracteristice pentru economia de pana la globalizare si regionalizare sunt:
” satisfacerea cererii consumatorilor,
” ajustarea autonoma a cererii si ofertei,
” alocarea optima a resurselor,
” justa distributie a veniturilor.
Simultan cu dezvoltarea relatiilor de piata, a cresterii fara precedent a nivelului de productie, a schimburilor comerciale internationale, majoritatea generate de
procesele de regionalizare si globalizare, concurenta a dobandit cateva functii noi, pe care le vom numii functii moderne:
1. promovarea inovatiilor,
2. limitarea puterii economice si cele politice,
3. influenteaza asupra psihologiei agentilor economici.
” Promovarea inovatiilor poate fi considerata o functie noua a
concurentei, deoarece ia amploare, preponderent, in conditiile economiei contemporane, supuse regionalizarii si globalizarii.
Aceasta functie se realizeaza prin stimularea progresului tehnicoeconomic.
Concurenta ofera firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse
performante si de a descoperi metode de a produce cu un cost mai scazut, pentru a-si mentine pietelor traditionale si de a castiga pietele internationale.
” Limitarea puterii economice si, astfel, a celei politice.
In economia de piata concurenta este libera, ea face parte din libera initiativa sau din libertatea de actiune, ceea ce inseamna ca agentii economici actioneaza pentru a-si realiza propriile ineterese, iar economia, in ansamblul sau, este rezultatul acestei actiuni.Originea intereselor fiecaruia se afla in mediul economico-concurential, in care locul central revine proprietatii si pietei.Astfel, libertatea concurentei exprima libertatea de a actiona in economia a carei functionare ia forma pietei.
Importanta acestei functii este deosebit de mare in conditiile economiei moderne, deoarece apar agenti economici (monopoluri, societati transnationale) care incearca sa influenteze anumite procese economice,cum ar fi: decizia consumatorului, formarea libera a preturilor, accesul la resurse, deciziile politice, etc.
” Concurenta influenteaza asupra psihologiei agentilor economici.
Aceasta functie este determinata mai ales de schimbarea strategiilor de rivalitate concurentiala in economia moderna, exprimata prin actiunile ce tin de influentarea consumatorului prin diferite actiuni de publicitate, reclama, relatii cu publicul.Aceasta provoaca schimbari in sistemul de valori al consumatorilor, al optiunilor pentru noi stiluri de viata si, in final, al conturarii tot mai clare a unei personalitati proprii, care se resfrange asupra comportamentului sau.Are loc o crestere a exigentei consumatorului fata de consum, datorata, in principal, preocuparii pentru pastrarea formei fzice si intelectuale, pentru sanatate, dar si informarii mult mai operative si cuprinzatoare asupra alternativelor de consum.Sub influenta globalizarii / regionalizarii, sistemul de valori al consumatorilor se schimba, ca rezultat al internationalizarii consumului de anumite bunuri si servicii.
Tipologia concurentei.Complexitatea si caracterul multiaspectual al concurentei, ca fenomen economic, isi gaseste reflectarea in diversitatea formelor de manifestare.
Tipurile concurentei, determinate de structura pietei sunt:
1. concurenta perfecta (model ideal care nu exista in realitate)
2. concurenta imperfecta, reprezentanta printr-o multime de forme distincte.
Concurenta imperfecta exista atat intre producatori cat si intre consumatori.In general, situatia pe piata cand exista concurenta intre consumatori este anormala si se manifesta prin deficit de marfuri si servicii.3
Pentru determinarea modelelor de concurenta imperfecta se folosesc un sir de criterii.Unul din ei este numarul si puterea economica a participantilor.Cand
exista un numar suficient de mare de participanti la tranzactii, care nu pot
exercita o influenta distincta asupra pietei, se contureaza forma de concurenta
perfecta.Cand sunt foarte putini sau numai unul, apar situatii de monopol.Alt
factor este gradul de diferentiere a bunurilor care satisfac o anumita nevoie
umana.Cand bunul este omogen, consumatorilor le este aproape indiferent de
unde sa cumpere.Diferentierea produsului, insa, are ca efect cresterea
concurentei intre producatori, fiecare dintre acestia dorind sa atraga un numar
cat mai mare de clienti.
Facilitatile acordate sau restrictiile in calea celor care intentioneaza sa intre intr-o ramura, pe o anumita piata, influenteaza modul de realizare a concurentei.Cu cat accesul intr-o anumita ramura a economiei nationale sau pe o anumita piata a unui agent economic se realizeaza mai usor, cu atat mai mult creste gradul de competitivitate in acea ramura sau pe acea piata, creandu-se conditii pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor la un standard ridicat.
Un alt factor este gradul de transparenta a pietei, care se refera la posibilitatile de acces la informatiile ce rezulta din functionarea pietei: produsele cerute sau oferite, preturile, cantitatile, conditiile de tranzactionare, acces care poate fi liber pentru toti participantii de pe piata sau poate fi ingradit de unii dintre acestia, in scopul sporirii propriilor avantaje.
Din punctul de vedere al respectarii prevederilor dreptului comercial, economista romanca Y. Eminescu, atribuie concurentei urmatoarele tipuri:
– concurenta loiala, considerata licita, deoarece este admisa prin reglementari;
– concurenta neloiala, considerata ilicita, deoarece este reprimata prin
reglementari;
Concurenta loiala (corecta) se caracterizeaza prin folosirea nediscriminatorie a instrumentelor luptei de concurenta, in conditiile accesului liber pe piata si a deplinei posibilitati de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.
Concurenta neloiala (incorecta) consta in folosirea unor mijloace incorecte ca:
acordarea unor stimulente deosebite agentilor economici, utilizarea mijloacelor extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata, avand ca scop acapararea pietei si consolidarea unei pozitii net avantajoase pe piata.Tacticele si metodele concurentei neloiale sunt foarte variate, dar cel mai des pot imbraca urmatoarele forme: – utilizareasimilitudinii de aspect ( de denumire, forma a produselor, ambalaj, etc ), – folosirea omonomiei, – uzurparea de calitati si titluri, – incalcarea de obligatii decurgand din vanzarea unui fond de comert, – concurenta neloiala cu ajutorul anunturilor si prospectelor ( reclama mincinoasa etc.), – vanzare cu pret scazut, – folosirea abuziva de titluri de lucrari, – alte forme de concurenta neloiala.
Studierea formelor de manifestare a concurentei neloiale este cu atat mai
importanta cu cat ele capata o diversitate si o raspandire mare, in deosebi in economii de piata in devenire, cum sunt economiile in tranzactie.

4. Mecanismul concurentei
,, Mecanismul concurentei reprezinta legaturile numeroase intre actiunile subiective ale agentilor economici si cadrul obiectiv al desfasurarii acestor actiuni.’’
Principalele componente ale mecanismului concurentei, sunt :
– sursele avantajelor concurentiale ;
– obiectivele concurentei ;
– subiectii concurentei ;
– obiectul concurentei ;
– metodele de lupta ;
– particularitatile concurentei ;
– metodele de apreciere a situatiei concurentiale ;
– modelele concurentei ;
Sursele avantajelor concurentiale pot fi : costurile de productie reduse, diferentierea produselor si informatia.Costurile de productie scazute reflecta capacitatea firmelor de a produce si vinde marfuri comparabile la preturi mai joase decat a concurentilor.Diferentierea este capacitatea de a furniza consumatorului bunuri unicat, de o calitate superioara sau cu, calitati deosebite.In conditiile instalarii societatii informationale, rolul acestor doua avantaje concurentiale este in scadere, iar principala sursa a avantajelor devine informatia.Prin detinerea informatiei depline privind clientela si concurentii, se poate optimiza si eficientiza strategia concurentiala.
Obiectivele concurentei sunt aceia pentru ce se duce lupta de concurenta. Acestea pot fi : cererea consumatorilor, piata interna, piata mondiala ;factorii de productie (munca, capitalul, pamantul, informatia) ;puterea.In ultimul timp, obiectivele concurentei s-au orientat, mai ales, spre piete dar si spre reimpartirea factorilor de productie (concurenta pentru forta de munca ieftina, pentru pamant si exploatarea resurselor energetice).
Subiectii concurentei sunt persoanele si grupurile care se lupta pentru obiectele concurentei.
Subiectii primari pot fi considerati consumatorii si intreprinderile,
organizatiile.Ceilalti deriva din cei primari si sunt ramurile, sectoarele, regiunile.Subiectii care capata din ce in ce mai mare importanta si influenta asupra economiei mondiale, in conditiile regionalizarii si globalizarii, sunt societatile transnationale.
Obiectul concurentei sunt bunurile, lucrarile si serviciile.Prin producerea acestora, subiectii concurentei isi realizeaza strategiile in lupta pentru obiective.Bunurile produse, lucrarile efectuate si serviciile prestate reprezinta momentul de legatura dintre subiecti si obiective.Conform ultimelor evolutii in economia mondiala, are loc cresterea ponderii serviciilor in structura PIB-ului mondial, respectiv, are loc o reorientare a agentilor de la producerea bunurilor, la prestarea serviciilor. In timpul concurentei pentru obiectele concurentei, subiectii intreprind diferite motode de lupta concurentiala.Exista o multitudine de metode :prin scaderea pretului, prin ameliorarea calitatii, largirea gamei de servicii, marketing, monotorizarea concurentilor, concurenta neloiala.
Primele doua metode, de scadere a pretului si amelionare a calitatii, sunt metode invechite, in schimbul lor au venit noi tehnici care aplica pe larg informatia, analiza conjucturii pietei, pronosticul s.a.
Particularitatile concurentei reprezinta caracteristicile luptei de concurenta intr-o anumita sfera sau zona, care o deosebeste de normele concurentei libere.
Modelul concurentei reprezinta reflectarea schematica simplificata a proceselor
luptei concurentiale.In stare de elaborare sunt modelul de pret minimal, maximul ,, pretcalitate’’, maxim calitate.
Efecte la nivel national (micro si macroeconomic ).In virtutea tendintelor actuale ale societatii, ,, homo economicus’’ s-a transformat in ,, homo competitor’’ , care prin absenta sa, nu intotdeauna ia decizii rationale. Prin orientarea sa determinata exclusiv de principiile concurentei, acesta impune
intregii societati un atare comportament, ceea ce poate duce, spre exemplu, la marginalizarea si chiar excluderea oamenilor, intreprinderilor si zonelor, care nu sunt competitive in raport cu ceilalti membri ai societatii.
La nivel macroeconomic, efecte negative ale concurentei excesive sunt si mai
vizibile.De exemplu, situatia care s-a creat in ultimul deceniu in SUA si in tarile Uniunii Europene, care situandu-se in topul rating-urilor tarilor celor mai competitive, s-au ciocnit cu o problema majora cum este diminuarea numarului de locuri de munca11, consecinta a inlocuirii oamenilor cu tehnologii performante, si plecarii capitalului in alte zone (fostele tari socialiste, China) predestinate sa diminueze costurile (bazate pe exploatarea fortei de munca ieftine) si sa creasca competitivitatea.
Or, cresterea nivelului somajului nu este nici pe departe un indicator al ameliorarii bunastarii unei societati.
Efectele la nivel international (mondoeconomic). O noua ,, era a concurentei’’ s-a anuntat cu 20-30 ani in urma cand a inceput globalizarea.
Aceasta a modificat fundamental activitatile economice, transformand economiile axate pe teritoriul national, in economii deschise pe plan global.
Ca urmare, concurenta la scara planetara amplifica consecintele luptei pentru cucerirea pietelor internationale de desfacere, iar economiile nationale devin, in acelasi timp, mai interdependente si mai sensibile in raport cu puterile inegale care se leaga. De fapt, logica ,, dura’’ a concurentei globale va duce la lichidarea productiei , mai putin eficiente si la victoria celor ce detin avantaje unicat si au o eficienta sporita in raport cu restul lumii.
Dezvoltarea unui asa scenariu a concurentei globale poate duce la inlaturarea fizica a mai mult de o jumatate din populatia globului, care este antrenata in sectoare si ramuri a prioritatii ineficiente, din punct de vedere a producerii. La nivel mondoeconomic, atunci cand lupta de concurenta se transfera de la nivelul intreprinderilor, la nivelul natiunilor, tarilor si blocurilor regionale, efectele inderizabile ale concurentei intensive se accentueaza. Unul din cele mai grave este polarizarea tarilor.Tarile competitive sunt, de regula, cele mai bogate tari, iar cele mai putin competitive, sunt tarile sarace. Ca rezultat, primele isi permit sa stabileasca ordinea economica mondiala, favorabila in primul rand, intereselor lor, ceilalti fiind nevoiti sa se conformeze.
O situatie similara este si continentul european, unde, actualmente, exista doua blocuri ; blocul tarilor Uniunii Europene, care sunt competitive, respectiv bogate in tarile Europei Centrale si de Est (ne-membre UE), necompetitive si sarace.Aceasta detasare transanta genereaza o serie de probleme grave, incepand cu migrarea ilegala a fortei de munca (populatia fostelor tari socialiste emigreaza ilegal in tarile UE), politici industriale agresive etc. si terminand cu dezbinarea societatii, generata de diferentierea tot mai profunda a nivelului de trai.

 

 

Piata si formele de concurenta

Piata si formele de concurenta
Piata, în sens larg, reprezinta un sistem de relatii prin care vânzatorii si cumparatorii intra în contact pentru a schimba bunuri si servicii. Asadar, piata reuneste vânzatorii si cumparatorii de bunuri si servicii. În esenta, piata reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de cumparatori, privind ce si cât sa consume, de producatori, privind ce si cât sa produca, si de lucratori, privind cât si pentru cine sa munceasca, decizii care sunt armonizate, în principal, prin mecanismul preturilor [3].
Economia reglata pe baza mecanismelor pietei libere, în care indivizii îsi urmaresc propriile interese, cu o interventie extrem de limitata a statului în economie, precum si economia de comanda, cu o slaba afirmare a libertatilor economice individuale, reprezinta doua variante extreme ale reglarii economiei. Între aceste variante extreme se plaseaza asa-zisa economie de piata mixta, în care guvernul si piata libera au un rol aproape la fel de important în reglarea economiei [3].
În cadrul economiei de piata mixte, guvernul intervine în economie nu prin masuri administrative, ca în cazul economiei de comanda, ci împreuna cu parlamentul, creeaza cadrul juridic în care indivizii îsi pot promova propriile interese, controlând, totodata, o parte importanta a proceselor economice, prin intermediul taxelor si a impozitelor, a productiei si a consumului unor bunuri si servicii, a adoptă 414l119e ;rii unor masuri de protectie sociala – acordarea de compensatii, limitarea unor preturi, etc. În acest tip de economie chiar interventia guvernului în economie se bazeaza pe studierea pietei, a cererii si a ofertei, a pretului ca pârghie importanta de asigurare a echilibrului economiei. Functionarea economiei pe baza mecanismelor pietei implica unele premise, cum sunt: ponderea ridicata a proprietatii private, autonomia larga a întreprinderii, un nivel de dezvoltare a economiei care sa asigure un echilibru relativ între cerere si oferta, o structura a economiei care asigura concurenta între agentii economici, liberalizarea preturilor, manageri competenti, stabilitatea politica, anumite valori culturale [3]. Proprietatea privata asupra activelor de productie constituie fundamentul economiei de piata, întrucât aceasta asigura concurenta reala între agentii economici, autonomia larga a întreprinderilor, liberalizarea preturilor. Totodata, proprietatea privata stimuleaza interesul agentilor economici pentru cresterea productiei, îmbunatatirea calitatii produselor si serviciilor, introducerea formelor si metodelor moderne de management, într-un cuvânt pentru cresterea eficientei economice.
Autonomia larga a întreprinderii este o alta institutie fundamentala a economiei de piata. Firmele au competenta sa stabileasca ce sa produca, cât sa produca, la ce pret sa vânda, cum sa-si foloseasca fondurile de investitii s.a. Totodata, indivizii au libertatea sa-si aleaga ocupatia pe care o doresc si sa initieze afaceri în orice domeniu al economiei.
Competitia reprezinta o alta premisa a economiei de piata. Firmele si indivizii trebuie sa lupte pentru recompense economice superioare – profit mare, posturi mai bune, promovare, cifra de afaceri mare, produse si servicii dorite, câstiguri substantiale. În aceasta competitie apar elemente de darvinism social: viata este o competitie si o lupta În care câstiga cei care sunt mai întreprinzatori, mai muncitori, mai bine pregatiti profesional.
Competitia în cadrul pietei asigura o serie de avantaje, cum ar fi: piata competitiva va permite mecanismul pretului sa reflecte nivelul cererii si al costurilor si astfel sa maximizeze folosirea eficienta a capitalului si a altor resurse; competitia va încuraja inovatia tehnica, economica si manageriala, cu implicatii benefice asupra reducerii costurilor pe termen lung, piata concurentiala va asigura consumatorilor o gama larga de produse si servicii de o calitate superioara; competitia va asigura difuzarea echitabila a veniturilor, vor obtine venituri mai ridicate firmele si indivizii mai competitivi. Pentru a se asigura competitia între firme, în primul rând este necesara o asemenea structurare a ramurilor economiei, încât în fiecare ramura sa actioneze un numar cât mai mare de firme. În tara noastra legislatia referitoare la functionarea firmelor cauta sa reglementeze o structura de organizare a economiei care sa favorizeze competitia. Functionarea si reglarea normala a economiei pe baza mecanismelor pietei impune liberalizarea preturilor produselor, serviciilor si a resurselor. Astfel, daca preferintele consumatorilor se schimba în favoarea unor produse, pretul acestora va creste, stimulându-se producatorii în sporirea ofertei acelui produs. Sunt situatii când din motive de protectie sociala guvernul adopta preturi limita la unele produse. În aceste conditii stimulentul producatorului pentru cresterea ofertei este limitat, accentuându-se disproportia dintre cerere si oferta, întrucât a fost alterata functia de reglare a pretului.
Diferitele modalitati de confruntare a agentilor economici, a participantilor la actele de vânzare-cumparare pot fi sintetizate ca în schema de mai jos:
Tabelul nr. 3.1
Forme de piete si concurenta specifica

Piata
Strategia
disponibila Tipul de piata
Monopol pur Oligopol Monopolistica Concurenta pura
Un singur vânzator ce stabileste pretul pentru un produs unic Câtiva vânzatori sensibili fiecare la pretul celuilalt Multi vânzatori de produse diferentiabile Multi vânzatori de produse identice (nediferentiabile)
Concurenta prin pret Nu exista concurenta
Singurul vânzator stabileste pretul O anumita concurenta
Pret al liderului sau preturi apropiate ale concurentilor O anumita concurenta
Prin gama de preturi Piata stabileste pretul
Diferentiere între produse Nu exista, nefiind alte produse Variabila, în functie de ramura Anumita
Diferentiere fata de produsele concurentei Nu exista
Produse identice
Extinderea reclamei Redusa
cu scopul cresterii cererii pentru clasa de produs Într-o anumita masura
Scopul este informarea si eliminarea concurentei preturilor Mare
Obiectul este diferentierea produselor fata de cele ale concurentei Redusa
Obiectul este informarea clientilor ca produsele sunt disponibile
Din tabelul 3.1. se observa ca tipul de piata influenteaza sensibil intensitatea concurentei prin pret si, natura diferentierii produsului si amploarea reclamei. O firma trebuie sa recunoasca tipul general de piata concurentiala pentru a întelege si promova strategiile sale si, cu deosebire, strategia de pret. Firma trebuie sa stie ce preturi practica firmele concurente. Genurile de concurenta care au semnificatii teoretice si practice mai deosebite sunt: concurenta perfecta, concurenta monopolistica, concurenta tip monopol si cea imperfecta (aceasta forma de piata concurentiala este contrapusa adesea celei perfecte, toate tipurile de piete fiind încadrate în aceasta).
3.2.2 Piata ca loc de întâlnire a cererii cu oferta
Indiferent de modul de organizare sociala si politica orice societate ar trebui sa-si puna din punct de vedere economic urmatoarele întrebari: Ce si cât sa se produca?; Cum se va dezvolta productia, prin prisma nivelului tehnologic si al resurselor implicate în procesul de productie?; Cine si cum va prelua produsele, în ce mod vor fi distribuite?; Cum este gândita productia si distributia în ideea posibilitatii acestora de a se adapta rapid schimbarilor în timp? Raspunsul la toate întrebarile este dat de „decizia” consumatorilor si ofertantilor, lasati liberi pe piata produselor si serviciilor sa „le dirijeze” în directia în care doresc în ideea în care consumatorul urmareste satisfacerea dorintelor cumparând produse si servicii la preturi cât mai mici si calitate cât mai ridicata iar ofertantul urmareste cresterea profitului. Cele doua tendinte aparent contradictorii asigura cadrul relational între producatori, consumatori si pietele resurselor si cea a produselor asa cum reiese din figura 3.1. În figura este prezentata o imagine simplificata a relatiilor care se stabilesc între piete, producatori si consumatori. Dupa cum se observa este vorba despre doua categorii de piete: piata produselor si piata resurselor.
Pamânt, forta de munca, resurse naturale, capital investit, talent managerial
PIAŢA
Plati în bani pentru: RESURSELOR salarii, taxe,
Impozite, rate, dobânzi, dividende
Oferta Venituri Costuri Cerere
CONSUMATORII PRODUCĂTORII
PROPRIETARII PERSOANE FIZICE
RESURSELOR FIRMELE
PERSOANE FIZICE ORGANIZAŢII
ORGANIZAŢII NON-PROFIT
Cerere Cheltuieli Încasari Oferta
Plata bunurilor si serviciilor cumparate

PIAŢA
PRODUSELOR

Consumatorii cumpara bunuri si servicii oferite de catre firme pe piata
Figura nr. 3.1. Circuitele si fluxurile economice
Circuitele economice dau nastere la fluxuri economice care se stabilesc între consumatori – proprietarii resurselor si consumatori. Din aceste dependente reciproce cauta sa câstige toti si producatorii si consumatorii.
De ce exista o firma? Raspunsul, desigur, consta în aceea ca firma spera sa câstige din activitatea comerciala pe care o desfasoara. Aceasta înseamna ca firma este capabila sa ofere consumatorilor bunuri, produse si servicii la costuri de productie si de comercializare mai scazute si în conditii de calitate mai bune decât ar face acest lucru consumatorul însusi.
Cum functioneaza piata? Modelul cererii si ofertei
Cererea de produse si servicii pe o piata. Curba cererii
Cererea de produse sau servicii pe o piata arata intensitatea cu care consumatorul doreste si este dispus sa plateasca pentru produsele sau serviciile respective. Cantitatea de produse sau servicii pe care un consumator sau grupuri de consumatori doresc sa le achizitioneze la un moment dat, depinde de foarte multi factori (dorintele consumatorilor, preferintele, veniturile, asteptarile în legatura cu produsele sau serviciile, pretul acestora etc.) dintre care cel mai important este pretul. Considerând relatia pret-cantitate pe baze matematice se poate spune ca legea cererii arata ca cu cât pretul unui produs sau serviciu este mai mic cu atât consumatorul este dispus sa achizitionate cantitati mai mari din acel produs sau serviciu în situatia în care ceilalti factori ramân constanti. Figura 3.2 arata o forma de variatie a legii cererii pentru un produs sau serviciu.
Pretul
Lei A
P1

P2
P3

B Cererea I
P4
Cererea II
0 Q1 Q2 Q3 Q4 Q
Figura nr. 3.2. Forme ale cererii
Daca pretul scade de la valoarea P2 la valoarea P1, cantitatea solicitata de consumator va creste de la valoarea Q1 la valoarea Q2. Aceasta lege poate fi obtinuta pe baza unui program proiectat initial sau pe baza unor predictii din istoricul firmei, din analiza vânzarilor pe o perioada de timp. Schimbarea din punctul A în punctul B se numeste schimbarea cantitatii cerute, iar schimbarea de pe aceasta lege pe alta se numeste schimbarea cererii, figura 3.3.
Pretul Pretul
Lei Lei
P1
P1 Cererea II Cererea I

Cererea I P2 Cererea II
0 Q1 Q 0 Q1 Q2 Q
Figura nr. 3.3. Cresterea sau scaderea cererii
Când schimbarea se realizeaza de la D2 la D1 se spune ca cererea de produse sau servicii creste si invers când schimbarea se produce de la D1 la D2 se spune ca cererea scade. Oferta de produse sau servicii pe o piata arata disponibilitatea ofertantului de a creste cantitatea de produse sau servicii oferite consumatorilor în directa legatura cu pretul acestora pe piata respectiva. Astfel daca pretul acestora creste, cantitatea oferita va creste corespunzator si invers daca pretul scade, cantitatea oferita va scadea corespunzator legii, figura 3.4.
Pretul Pretul
Lei Lei
P2
Oferta I
Oferta II P1
P1

Oferta I P2 Oferta II
0 Q1 Q 0 Q1 Q2 Q
Figura nr. 3.4. Scaderea sau cresterea ofertei
Asa cum reiese din figura în zona I se observa ca la orice pret mai mare decât pretul de echilibru nu se pot realiza tranzactii datorita diferentelor între cantitatea ceruta si cantitatea oferita la acelasi pret, astfel încât apare o deplasare a pretului spre valoarea pretului de echilibru. În zona I cererea este scazuta datorita pretului prea mare pretul corespunzator cantitatii iar pentru oferta pretul este atractiv dar aceasta nu se întâlneste cu cererea la cantitatea si pretul respectiv. În zona II cumparatorul nu gaseste produse sau servicii la preturi asa mici si cantitatile aferente, iar ofertantul nu este dispus sa ofere produsul sau serviciul la asemenea preturi si cantitati.
Pierderile consumatorilor, ofertantilor si ale societatii datorate unei competitii imperfecte (monopol).
În conditiile în care peste o piata concurentiala apare monopolul acesta este interesat sa practice preturi cât mai mari pentru a-si acoperi costurile si a-si asigura profitul dorit în conditiile în care nu este obligat sa faca eforturi pentru îmbunatatirea calitatii, având posibilitatea de a-si asigura câstiguri maxime. În aceste conditii apar o serie de „pierderi” (risipa) pe care le suporta consumatorii produselor si serviciilor, ofertantii produselor si serviciilor precum si societatea în ansamblul ei, figura 3.6.
Pretul
Lei A
M N ZONA I OFERTA
U
B E ZONA III
T
ZONA II CEREREA
C
0 Q1 QE Q
Figura nr. 3.6. Suprapunerea competitiei perfecte cu cea de monopol
Pentru a ilustra ce se întâmpla în cazul în care pe o piata concurentiala apare situatia de monopol, vom considera o cerere si o oferta liniara (pentru a nu complica inutil figura). Consideram o cerere si o oferta pentru anumite bunuri economice sau servicii pe o anumita piata si pe o anumita perioada de timp, se va stabili un pret numit de echilibru (punctul E). Se spune ca cererea si oferta se întâlnesc pe piata si stabilesc pretul produsului sau serviciului în discutie. Asa cum am mai aratat acest punct comun cererii si ofertei se schimba în permanenta, se caracterizeaza printr-o dinamica accentuata, am spus ca se autoregleaza (figura 3.5). Sa revenim la figura 3.6. Dreapta BE împarte suprafata AEC în doua parti asemanatoare unor triunghiuri: AEB respectiv BEC. Suprafata AEC se numeste surplusul consumatorului în literatura aceasta este definita ca diferenta dintre suma de bani pe care consumatorul ar fi dispus sa o plateasca pentru o anumita cantitate dintr-un produs sau serviciu si suma de bani pe care acesta o plateste ca urmare a pretului mai mic al produsului pe piata. Suprafata BEC reprezinta surplusul ofertantului definit ca diferenta dintre suma de bani la care cel care ofera produsul sau serviciul ar fi dispus sa accepte tranzactia si suma de bani la care aceasta se realizeaza ca urmare a stabilirii pretului (mai mare) stabilit prin mecanismele specifice pietei concurentiale. Dupa cum am mai aratat în portiunile notate pe figura 3.6 cu I, II respectiv III nu se realizeaza tranzactii. Daca peste piata concurentiala apare oferta de monopol, sa presupunem la pretul de monopol corespunzator dreptei MN, acesta (pretul) va fi acelasi pentru orice cantitate între O si Q1. Monopolul va cauta preturi cât mai mari cu putinta din motive de profit fara sa fie interesat de calitatea produselor sau serviciilor, de posibilitatea consumatorului de a alege si blocheaza mecanismele pietei concurentiale. Astfel ca surplusul consumatorului se va reduce la suprafata AMN mult mai mica decât în cazul pietei concurentiale, iar surplusul ofertantului (monopolul) creste corespunzator suprafetei trapezoidale MNTC. Suprafata MNTC este mult mai mare decât BEC corespunzatoare ofertantului în conditii de concurenta, ceea ce explica câstigurile mai mari ale firmei care detine monopolul pietei. Ce se întâmpla cu suprafetele corespunzatoare triunghiurilor NEU si UET? Acestea reprezinta pierderile consumatorilor si ale ofertantilor în acelasi timp, în comparatie cu situatia de competitie, de existenta a mai multor ofertanti, le numim pierderile societatii în favoarea „unora” care reprezinta monopolurile. Mai multi consumatori în mod cert exista altfel nu se justifica aparitia ofertantilor decât ca raspuns la o cerere pentru anumite produse sau servicii.
În concluzie monopolurile sunt profitabile, acesta fiind si motivul sustinerii lor din anumite interese de obicei de grup sau politice, cu exceptia interventiilor statului asupra anumitor sectoare considerate strategice. Orice firma din orice parte a lumii si-ar dori pozitia de monopol. Profiturile sunt mari si sigure. Profitul obtinut se observa este suportat de societate, de consumatori care sunt, de fapt persoanele fizice sau juridice, noi toti.

Concurenta imperfecta

In teoria economică, concurența imperfectă, este situața de pe piață în care condițiile necesare pentru existența concurenței perfecte nu sunt satisfăcute.
Forme de concurență imperfectă:
Monopol –  situație în care există un singur vânzător al unui bun economic.
Oligopol –  situație în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.
Concurență monopolistică –  situație în care există mulți vânzători de bunuri total diferite.
Monopson – situație în care există un singur cumpărător al unui bun economic.
Oligopson –  situație în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.
Concurența imperfectă poate apărea pe anumite piețe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor și vânzătorilor despre prețuri și despre bunurile de pe piață.

CARACTERISTICI ALE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ

Pentru economia moderna, pietele perfect concurentiale reprezinta idealul: foarte mult dorite, dar foarte greu de gasit. Multe piete sunt dominate de grupuri restrânse de câtev 757c27h a întreprinderi care influenteaza pretul. „Bine ati venit în lumea reala, lumea concurentei imperfecte”2. Piata contemporana se caracterizeaza prin asa-numita concurenta imperfecta, care, conform definirii ei de catre Joan Robinson, este o combinatie „reiesita din îmbinarea caracterelor celor doua situatii pe piata, concurenta si monopol”3. Dupa Fr.Perroux, „pietele acestui sfârsit de secol sunt foarte impure si foarte imperfecte, indiferent ca sunt piete de marfuri, de servicii sau de capitaluri. Ele comporta combinatiile cele mai variate de monopoluri si de monopsonuri, de oligopoluri si de oligopsonuri, de concurente eterogene, de concurenta imperfecta, însotita de cheltuieli de vânzare. Ceva mai mult, toate aceste forme monopoliste sunt influentate de catre puterile publice, în cazul unei economii mixte în care sectoarele publice si sectoarele particulare se combina si se influenteaza reciproc. Concurenta imperfecta desemneaza o situatie de piata când agentii economici, ofertanti sau cumparatori sunt capabili prin actiunile lor sa influenteze pretul produselor. În cazul ei, una sau mai multe premise ale concurentei perfecte sunt încalcate. Astfel, numarul de participanti la actele de vânzare-cumparare, (vânzatori sau cumparatori) este variabil (mare, mic, unul), se manifesta diferentierea reala sau imaginara a produsului, sunt conditii pentru ca unii agenti economici sa exercite un control efectiv asupra preturilor, piata nu este transparenta, sunt dificultati la intrarea în piata, se manifesta rivalitati între vânzatori, între cumparatori, între vânzatori si cumparatori etc.
Pentru P. Samuelson lumea reala, în cea mai mare parte, trebuie clasificata drept „concurenta imperfecta”, caci „era nu este nici perfect competitiva, nici perfect monopolista”5.
Concurenta imperfecta caracterizeaza acele domenii în care ofertantii si în unele cazuri chiar si cumparatorii, detin, într-o oarecare masura, controlul asupra preturilor bunurilor. Nu este vorba de controlul absolut exercitat de o firma. În plus, libertatea firmei de stabilire a pretului difera de la o ramura la alta.
Concurenta imperfecta nu exclude rivalitatea de pe piata. Concurentii se lupta pentru a-si mari cotele de piata. Rivalitatea se manifesta în diverse moduri începând cu actiuni publicitare pentru a atrage cumparatorii si modifica curba cererii, pâna la îmbunatatirea calitatii bunurilor oferite.
Într-o economie moderna analiza structurii pietei sub aspectul numarului si cotei de piata a principalilor ofertanti, pune în evidenta diverse „specii” de concurenta imperfecta.
Cele mai reprezentative forme de piata, pornind de la situatiile cererii si ofertei în raport cu numarul de agenti economici, le-a prezentat economistul german Stackelberg, într-un tabel cu dubla intrare.
Structura pietelor în raport cu numarul agentilor economici participanti

Oferta
Cererea Numarul mare Numarul mic Unicitate
Numarul mare Concurenta perfecta Oligopol Monopol
Numarul mic Oligopson Oligopol bilateral Monopol-oligopol
Unicitate Monopson Monopson-oligopol Monopol-bilateral
În perioada postbelica, clasificarea formelor de concurenta elaborata de Stackelberg a fost modificata de J. Marshal, care a formulat ipoteza cererii si ofertei dispersate, dar imperfect mobile. La rândul sau, Erich Schneider a clasificat concurenta în omogena, eterogena, monopolista, oligopolista, polipolista, atomista, libera etc.
În felul acesta, terminologia utilizata de catre literatura economica s-a îmbogatit cu o seama de reprezentari si notiuni care, printr-o descriere mai fidela, permit o întelegere mai buna a pietei concurentiale. În aceasta conceptie, monopolul este o situatie pe piata imperfecta concretizata prin aceea ca o marfa este vânduta de o singura firma, respectiv prin controlul exercitat de un ofertant al unui bun economic pentru care nu exista înlocuitor. Atunci când este vorba de monopolul cumparatorului, el este numit monopson.
La rândul sau, oligopolul reprezinta situatia de piata în care oferta unui bun apartine unui numar mic de firme a caror activitate si politica sunt determinate de reactiile asteptate ale uneia fata de alta. Firmele se afla în interdependenta reciproca. Când exista un numar mic de cumparatori pentru un bun, situatia de piata se denumeste oligopson sau oligopolul cererii.
Piata cu concurenta monopolistica, care nu apare în tabelul lui Stackelberg, este un tip de piata care, prin elementele pe care le contine, se „înrudeste” cu doua forme opuse de piata – concurenta si monopolul. Ea se caracterizeaza prin diferentierea produsului si existenta unui numar mare de vânzatori.
În raport cu piata cu concurenta pura si perfecta, piata cu concurenta imperfecta se distinge prin mai multe trasaturi6:
1. – existenta unui numar restrâns de firme producatoare sau cumparatoare, care asigura o cantitate mare, respectiv întreaga cantitate a ofertei sau cererii unui produs, în virtutea carei situatii impune pretul sau îl influenteaza în mod hotarâtor;
2. – produsele sunt diferentiate prin caracteristici intrinseci sau extrinseci. Diferentierea produselor face parte din politica producatorilor care, în acest fel, detin, cel putin provizoriu, un fel de monopol;
3.- se manifesta bariere de intrare de natura tehnologica, comerciala, economica, financiara sau legislativa. Marile firme existente în ramura produc bunul cu costuri reduse datorita avantajului pe care îl reprezinta economia de scara si stocul de cunostinte rezultat din propria activitate de inovare;
4.- piata este mai mult opaca decât transparenta. Agentii sunt incomplet informati. Riscul si incertitudinea afecteaza deciziile agentilor economici în domeniul cererii si al ofertei;
5. – factorii de productie se caracterizeaza printr-o rigiditate mai mare sau mai mica, ceea ce contravine fluiditatii cererii si ofertei de bunuri economice.
Diverselor situatii de piata cu concurenta imperfecta le este comuna o caracteristica deosebita: pretul nu mai este determinat de un „crainic” al pietei. Firma are posibilitatea de a fixa sau influenta substantial fixarea pretului si a cantitatilor.